Cea mai modernă morgă din judeţ, inaugurată, la Gura Humorului
După ce, ani la rând, morga din oraşul Gura Humorului a funcţionat în condiţii insalubre, într-o clădire situată la câţiva metri de un bloc şi de bucătăria spitalului, în cursul zilei de ieri, a fost inaugurat noul sediu al morgii din localitate, o investiţie de aproximativ 45.000 de lei, realizată după cerinţele Uniunii Europene în desfăşurarea activităţii medico-legale.
La inaugurarea de ieri, au participat primarul oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, şefa Serviciului Judeţean de Medicină Legală (SJML), Lăcrămioara Balan, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Alexandru Lăzăreanu, directorul spitalului din localitate, Doru Mălăncrăveanu, precum şi şeful poliţiei locale, comisarul şef Vasile Andronic.
Noul sediu al morgii din Gura Humorului, situat în imediata apropiere a spitalului orăşenesc, a fost făcut pe locul unei vechi centrale termice, din fondurile Consiliului Local.
S-a făcut mult caz de Gura Humorului, pentru că morga era la trei metri de un bloc, uitându-se că blocul s-a construit după ce morga era deja acolo. În sfârşit, am găsit cu greu o locaţie şi, după aproape doi ani, am reuşit să finalizăm acest sediu. După cum chiar cei de la Medicină Legală susţin, avem cea mai modernă morgă din judeţ, a declarat primarul Marius Ursaciuc.
De altfel, atât şefa SJML, Lăcrămioara Balan, cât şi directorul DSP, Alexandru Lăzăreanu, au subliniat faptul că meritul principal îl are primarul Ursaciuc, care a reuşit să găsească resursele necesare şi să ducă la capăt această investiţie.
Trebuie precizat că masa de necropsie, care ajunge la aproximativ 16.000 de lei, şi mobilierul din camera medicilor şi asistenţilor, a fost contribuţia SJML Suceava.
Pot spune că programul Morga, iniţiat acum patru ani, s-a încheiat şi, la ora actuală, toate morgile din judeţ sunt la nivelul condiţiilor pe care le impune UE. Ar fi nevoie şi de o morgă la nivelul municipiului Suceava, morgă exclusiv a Serviciului de Medicină Legală, pe care intenţionăm să o facem în cadrul Spitalului Judeţean Suceava, a adăugat Lăcrămioara Balan
precizând că morga existentă aparţine secţiei de Anatomie Patologică, iar de multe ori apar întârzieri în efectuarea necropsiilor.
Fără necropsii prin curţile oamenilor, morţi înveliţi în pături şi căraţi cu tractorul
În ultimii ani, SJML Suceava, cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene, a reuşit să modernizeze toate morgile din judeţ şi să rezolve problema transportului persoanelor decedate la morgă, prin încheierea de contracte cu firme de pompe funebre, care pot fi solicitate la orice oră din zi şi din noapte.
De-a lungul timpului, lipsa maşinilor speciale de transport cadavre i-a făcut pe legişti şi pe poliţişti să recurgă la fel de fel de soluţii improvizate. Nu o dată, au fost nevoiţi să care morţii, înveliţi în pături, cu maşinile personale sau să facă autostopul pentru a opri un tractor, un camion ori vreo căruţă care să le ducă cadavrul până la morgă.
Pentru că majoritatea morgilor din judeţ erau într-o stareavansată de degradare, nefiind asigurate nici măcar condiţiile minime de lucru, legiştii făceau de multe ori necropsiile la domiciliul „clientului”, în spatele şurii sau în vreo anexă, ferită de ochii curioşilor.
Astăzi, însă, toate necropsiile se fac numai la morgile din judeţ, iar, potrivit şefei SJML Suceava, toate probleme grave din trecut au fost înlăturate.
via: Monitorul de Suceava






Vrem poze cu mortii pe mese ..
lasand gluma la o parte, sincer , avem cea mai moderna morga din judet..dar oare sunt persoane care stiu sa utilizeze aceste resurse la maxim? sau e nea’ doctoru din spital care are 80 ani si azi lucreaza pe morti ,maine sta el pe masa?
N-avem poze cu morții pe masă. Și nu cred că o să facem. Oricum dacă tot s-a deschis subiectul pe Twitter am fost puțin admonestați că de ce promovăm morga.
Păi ce să facem și noi, ridicăm în slăvi primarul.
(Glumeam)
Vom avea cât de curând articole scrise de noi în care vom vorbi despre turismul din Gura Humorului.
Medicina legala este si ea o meserie ,,,si inca una destul de grea.Faptul ca Humorul are o morga moderna si ca primarul nostru drag a mai bifat un proiect finalizat nu poate fi decat un lucru bun si laudabil.
Carcotasii sa se roage pentru o moarte usoara, cat mai naturala … iar morga,asa moderna cum e ea, sa fie folosita cat mai rar.
As prefera sa fie parerea voastra personala (fara ridicari in slavi)
) ca de obicei “oficialii” nu zic lucrurilor pe nume, desi ar zice-o la o sticla de bere
)
“…sau să facă autostopul pentru a opri un tractor, un camion ori vreo căruţă care să le ducă cadavrul până la morgă.”
Asta e bun de scenariu pentru un film horror: Miez de noapte, Stulpicani. O femeie, alaturi de un mort, facand autostopul pe marginea soselei. Epic!