Articole cu eticheta ‘udrea’
Udrea inaugurează “Paştele în Bucovina”
Trei mănăstiri sucevene vor fi restaurate pe bani europeni. Este vorba de mănăstirile Suceviţa, Dragomirna şi Moldoviţa, iar contractele de finanţare vor fi semnate joi, 25 martie, la Suceava de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea.
În aceeaşi zi, de Buna Vestire, doamna Udrea va participa la debutul ediţiei 2010 a proiectului „Paştele în Bucovina”. Joi, pe esplanada Casei de Cultură din centrul municipiului Suceava va fi deschis tîrgul de Paşti şi va fi organizată expoziţia gastronomică „Gustă din Bucovina”, în timp ce în comuna Fundu Moldovei va avea loc Festivalul Cîntecelor Religioase.
Elena Udrea a fost şi săptămîna trecută la Suceava. Atunci, ea a semnat un contract de peste 770.000 de euro privind reabilitarea, modernizarea şi dotarea cu aparatură medicală a ambulatoriului Spitalului Orăşenesc din Siret. Majoritatea banilor provin din fonduri europene.
Sursa: Suceava News Online
Udrea taie moţul pârtiei de schi pe 5 februarie
Pe 5 februarie va fi inaugurată noua pîrtie de schi din Gura Humorului, care a fost amenajată în baza unui proiect realizat cu fonduri europene prin programul „POPAS”, spune siteul suceava-news.ro. Tot el mai zice că preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, a anunţat joi că la eveniment vor participa ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea şi ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu.
Tot în aceeaşi zi, Elena Udrea va semna la Suceava contractul de finanţare a proiectului privind reabilitarea şi consolidarea Cetăţii de Scaun. Proiectul are o valoare de 14 milioane de euro, iar 11 milioane de euro vor proveni din fonduri comunitare atrase prin Programul Operaţional Regional. Celelalte 3 milioane de euro vor fi asigurate de Consiliul Judeţean şi Primăria Suceava, în proporţie de 70 şi respectiv 30%.
sursa: suceava-news.ro
Momentan noi nu avem cunoştintă de asemenea vizită şi mai mult de faptul că ar fi pe 5 februarie şi nu pe 6 inaugurarea pârtiei. Aşteptăm astăzi confirmarea de la primărie şi vom reveni cu un update.
Inaugurarea va fi pe 5 Februarie si printre oficialitati au fost invitati atat Ministrul Turismului cat si Presedintele Romaniei
Elena Udrea despre turismul din Bucovina
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, joi, la Gura Humorului, în deschiderea Seminarului Naţional de Tursim, că doreşte ca turismul să devină “un contributor la buget şi un creator de locuri de muncă”.
Udrea a spus că înfiinţarea Ministerului Turismului corespunde dorinţelor şi aşteptărilor celor implicaţi în turism şi că doreşte ca România să fie o destinaţie atât pentru turism intern, cât şi pentru turiştii străini. Ea a arătat că, în trecut, ponderea turiştilor străini în turismul din România reprezenta o treime şi că îşi propune să atingă această ţintă.
Udrea a subliniat că a dorit ca prima sa ieşire în calitate de ministru în ţară să fie în Bucovina, zonă care are un potenţial turistic important şi corespunde priorităţilor Ministerului Turismului.






