Ceramica neagra de la Marginea

Vechimea olaritului in comuna suceveana Marginea este aproape mitica, iar prin ceramica neagra, cu reflexe sidefii, satul bucovinean a ajuns cunoscut in intreaga lume. Marginea, daca nu este singurul, este cu siguranta cel mai important centru de producere a ceramicii negre din Bucovina. O mina de oameni, care si-au facut din olarit un mod de viata, continua sa invirta roata si sa arda in cuptorul inabusit vasele de lut, la fel ca stramosii lor. Olarii din Marginea sint tot mai putini - mesterii batrini duc secretele meseriei in pamintul pe care l-au mingiiat o viata intreaga, in timp ce tinerii tinjesc sa plece din sat si cauta alte indeletniciri, mai banoase.

Doua familii mai pastreaza vie traditia autentica a olaritului la Marginea - Magopat si Pascaniuc. Batrinul Dumitru Pascaniuc s-a stins din viata in anul 2000, lovit de o boala necrutatoare, iar secretele olaritului sint pastrate de ceilalti membri ai familiei. Fratii Magopat, Ion si Gheorghe, impreuna cu un var, au dezvoltat, dupa 1989, o timida afacere, pornita chiar de la producerea si valorificarea ceramicii negre. Cu vad mai bun, in centrul satului, la sosea, asociatia familiala a fratilor Magopat a ajuns sa dea de lucru, in timp, la 12 oameni, care isi cistiga piinea din olarit. "Bunicul meu, Ilie Magopat, care a trait 83 de ani, a fost olar, ca si tatal meu, Vasile Magopat. Si strabunicul, care a trait pe la o mie opt sute si ceva, Gheorghe Magopat, tot olar a fost", ne-a spus Ion Magopat. El a inceput sa invirta roata inca din copilarie, iar prin 1972, la 20 de ani, cind s-a angajat la atelierul de ceramica al Cooperativei mestesugaresti din comuna, cunostea deja meserie. "La acea vreme, lucrau in atelier peste 40 de oameni.

Am mai ramas 12 in total. S-au schimbat, intre timp, lucrurile. Am plecat de la cooperatie, am infiintat asociatia si am continuat sa lucrez in lut", ne-a mai spus margineanul. Olarul ia lutul de la marginea satului, sau de la Mihaileni (judetul Botosani), unde se gaseste in cantitati mai mari. Dupa ce il framinta bine cu apa incepe sa-l modeleze la roata, iar vasul abia nascut este lasat sa se zvinte, timp de doua, trei zile. Il decoreaza, apoi il lasa sa se usuce timp de doua, trei saptamini. Trebuie sa se usuce foarte, foarte bine, dupa care se finiseaza, se lustruieste, apoi se baga in cuptor, la ars. Focul il face cu lemne de brad, stivuite prin intreg atelierul. Pentru a iesi ceramica neagra, cuptorul trebuie inchis si in partea de sus, si la gurile de foc. Dupa ce se arde, vasul se lasa in cuptor timp de 24 ore, in fum. In timp ce oala se raceste, porii se incarca cu fum si astfel ceramica devine neagra.

Ion Magopat a umblat prin toata lumea cu ceramica sa - vreme de 3 luni a facut oale la Berlin, in 1999 a fost in SUA, la Universitatea din Ohio, intr-un schimb de experienta, alaturi de alti ceramisti romani, iar in tara, in fiecare an, este prezent macar pe la 10 tirguri ale mesterilor populari. Margineanul s-a plins de un singur lucru - nu prea mai are cine sa duca mai departe aceasta pasiune pentru olarit si se teme ca, in timp, mestesugul se va pierde. Dureros este si faptul ca, din cauza buzunarelor tot mai goale, romanii se bucura rar de frumusetea ceramicii negre, astfel incit majoritatea obiectelor, de o nemarginita valoare, iau drumul occidentului