Acasa Despre Gura Humorului Istoricul Oraşului

Istoricul Orasului Gura Humorului

Index articol
Istoricul Orasului Gura Humorului
Descoperirea de la Piatra Pinului
Toate paginile

O obcina, la urma urmelor, nu-i decit o OBCINA. Insa atunci cind in preajma ei au trait, veacuri la rind, strabunii nostri, stropind glia locuita de ei cu sudoarea fruntii si cu singe vitejesc, atunci obcina se impodobeste cu nimbul sensului de PATRIE !

La intersectia coordonatei geografice de 47°,32' latitudine nordica, cu cea de 25°,54' longitudine estica, se rasfata pe un crimpei de gura de rai a obcinelor bucovinene, seculara asezare de la GURA-HUMORULUI.
Aici, vara, soarele se ridica de dupa colinele cele mai estice ale, Obcinei Mari, printre crengile molizilor, fagilor si mestecenilor care imbraca OBCINA HUMORULUI, cu cele citeva culmi ale ei : PICIORUL INALT (787 m), ARSITA BOILOR (700 m) si TARNITA (650 m).

La apus, soarele se ascunde, vara, in spatele crestetului ramurii principale a Obcinei Mari, numita LA TOACA (833 m). De acolo, obcina isi coboara spinarea larga si neimpadurita, pina jos in lunca unde suvitele de apa ale pariului HUMOR se pierd in apa mai multa si zglobie a riului MOLDOVA.

Spre miazazi, OBCINA VORONETULUI, cu creasta MAGURII (816 m), isi rostogoleste priporul impadurit pina aproape de albia bolovanoasa de pe malul drept al riului, parca obosit acum dupa drumul facut de la izvoarele sale dintre Obcina Feredeului si cea a Mestecanisului, pina aici.

In spre nord, ramurile Obcinei Mari se aduna si inchid astfel asezarea de la Gura-Humorului intr-un fel de copaie triunghiulara, considerata de geografi ca o depresiune intramontana, cu particularitati de miero-dimat foarte prielnice existentei omului.

Daruite, marinimos, de natura, cu un relief domol, prietenos, accesibil oriunde pentru cine vrea sa le cunoasca si sa le foloseasca, plaiurile obcinelor bucovinene au fost umanizate din foarte indepjartate vremi. Mai intii, in zile de restriste pentru bastinasii arealul nord-estic al Carpatilor, obcinele cu vaile riurilor si piraielor, le-au stat la indemina ca ascunzisuri greu de descoperit si, totodata, ca puternice cetati de aparare.

Culoarul mai larg si luminos al riului Moldova — la fel cu cel al Bistritei — s-a oferit, din stravechi timpuri, aici, printre obcini, ca o sigura cale de legatura intre fratii de acelasi neam, traitori dincolo si dincoace de Carpati.

Odata cu scurgerea timpului, luncile scaldate de piraiele dintre obcini avind aspect de „cimp lung", au inceput sa fie folosite, treptat pentru asezari omenesti statornice. Mai apoi, cei ce ne-au fost strabuni si-au legat de aceste meleaguri ale obcinelor, indragite si aparate de ei ca "mosie" parinteasca, insasi permanenta statorniciei lor aici in anii din urma, prin interventia gindirii, a stradaniilor si muncii omului, locurile de la Gura-Humorului s-au imbogatit cu noi si remarcabile realizari.

O dovada in acest sens este aspectul actual al orasului, efervescenta neintrerupta a dezvoltarii sale urbanistice, in toate domeniile. Dar, in afara de aria construita a orasului, citeva dintre locurile de la Gura-Humorului merita sa stea in atentia nu numai a vizitatorilor veniti din alte colturi ale tarii, ci si a localnicilor. Consider necesar acest lucru intrucit detaliile cu privire la aceste locuri, in general, nu sint cunoscute, sau cunostintele despre ele sint foarte sarace si aproximative.

Drumul de padure care urca pe dreapta riului Moldova, de la actuala cabana “Arinis" spre soseaua Voronetului, este croit, pe o lungime de citeva zeci de metri, pe un prag taiat in masivul stincos numit PIATRA PINULUI.

Acum o suta de ani, un cercetator istoric, vizitind aceste locuri, consemna intr-una din lucrarile sale : “Nu departe de confluenta Voronetului cu riul Moldova, in padure, acolo unde PIATRA SOIMULUI (pe atunci, intreg masivul, pina la piriiasul Arinis, purta acest nume ; mai tirziu, partea vestica, aco-perita, pe culme, cu o padure de pini, a primit numele distinctiv de PIATRA PINULUI n.a.) isi inalta fata stincoasa printre brazi, se gaseste o chilie sapata in stinca, fara acoperis, ci prelungind intr-o parte peretele stincos. Tot acolo au fost sapate o masa si o banca. Nimeni nu stie cine a injghebat aceasta primitiva locuinta si cine a folosit-o. Nici traditia nu vorbeste nimic despre ea". (F. A. Wickenhauser, Geschiehte—dr. Kloster Woronetz und Putna, Cernauti, 1886, p. 6).

Folosind termenul “chilie", cercetatorul sugereaza locuirea ei de catre un schimnic — poate insusi Daniil, cel care este considerat intemeietorul asezarii de la Voronet. Astazi nu exista nici o urma a acestei chilii.

Traditia despre timpuri noi apropiate de noi pastrea in amintire faptul (real) ca un grup de mesteri pietrari italieni au scos (catra sfirsitul sec. XIX), blocuri mari de stinca, din masivul de la PIATRA' PANULUI, pentru a le folosi la indiguirea riului Moldova — pe dreapta, pina la piriiasul Arinis si pe stinga, pina in zona unde este depozitul D.C.A. Urmele acestei lucrari sint vizibile si astazi. Traditia mai spune ca acel grup de italieni, asezati temporar in niste baraci injghebate la poalele Pietrei Pinului, ar fi descoperit, intr-un trunchi scorburos de arin, o „comoara" cu bani de aur. Nu cunoastem alta sursa care sa confirme relatarea. (Transmisa prin locuitorul octogenar Cretu fost salariat al Primariei orasului, in perioada interbelica).

Locurile de la PIATRA PINULUI sint ocrotite astazi, prin lege, ca MONUMENT al naturii si intra in patrimoniul de rezervatii naturale ale Academiei Romane.

Merita sa staruim putin asupra imprejurarilor care au facut ca ele sa atraga atentia asupra importantei lor din punct de vedere stiintific.


Prin anii 1960—1963, un elev de la liceul teoretic din Gura-Humorului (este vorba de dl. Brustur Titus, astazi geolog principal la intreprinderea de prospectiuni geologice si geofizice Bucuresti) era insufletti de o nobila pasiune : aceea de a cerceta si cunoaste tainele naturii. Si-a oprit atentia, intr-o buna zi, asupra masivului stincos de la PIATRA PINULUI. Dislocind mai multe placi de sist, evidente in partea de vest, a descoperit, pe unele dintre ele, urmele imprimate ale unor pesti de dierse marimi, pe unele dintre ele, urmele imprimate ale unor pesti de dierse marimi. in zilele urmatoare, si-a continuat cercetarea in partea de sus a masivului. A descoperit acolo un “desen" reprezentind o parte din coada unui peste foarte mare. Folosind unelte potrivite, el a reusit sa desfaca placile care acopereau “desenul".

A iesit astfel la iveala "amprenta" (impresiunea) completa a unui peste preistoric, lung de aproximativ 1,90 m. Curind dupa aceea, ajuns student la Facultatea de geologie-geografie Bucuresti, el isi informeaza profesorii despre descoperirea facuta la Piatra Pinului. Paleontologul dr. Dan Grigorescu, impreuna cu studentul' sau, vin la Gura Humorului spre a inregistra toate datele necesare in. legatura cu locul descoperiri, si pentru a ridica si duce la Bucuresti placile cu valoroasa impresiune. Au urmat cercetari indelungi si minutioase care au dus la concluzia ca erav orba de o specie necunoscuta (necatalogata) de Palaeorhynchus — un fel de scrumbie -, peste care a trait acum vreo 30 de milioane de ani, intr-o mare oligocena ce acoperea intreg spatiul din estul Carpatilor. I s-a dat numele stiintific de PALEGRHYNCHUS HUMORENSIS, nume determinat de denumirea orasului nostru, in apropierea caruia a fost gasita fosila.

Considerind ca in cuprinsul zonei de la Piatra Pinului se gasesc vestigii de plante si animale stravechi, cit si minereuri si formatii geologice rare, ea a fost declarata monument al naturii. (T. Brustur, D. Grigorescu, Une nouvelle espece du genre Palaeorhynchus : Palaeorhynchus humorensis dans Ies depots oligocenes de la zone de Gura-Humorului. Rev. roum. geol., geoph., geogr., geologie, 1973, 17, 1, p. 99—113; Ed. Acad. R.S.R., Bucuresti; cf. Brustur T., Un monument al naturii din judetul Suceava — Piatra Pinului (Gura-Humorului). Zori Noi, nr; 7773, 37.XII.1972, Suceava : Brustur T., O interesanta descoperire paleontologica la Piatra Pinului..., Zori Noi, mv 7986, 26.VIIL 1973, Suceava.)

In imediata vecinatate a Pietrei Pinului, forari recente de cercetare au dus la descoperirea unor rezerve de apa minerala termala, slab sulfuroasa, oligo-mineraia, — apa care se gaseste si in doua izvoare din apropierea manastirii de la Voronet. Aceste descoperiri, folosite pina prezent doar partial, de catre localnici, sint pastrate ca fond balnear de rezerva.

De altfel, orasul Gura-Humorului, situat la o altitudine de cea 470 m, avind un climat de dealuri cu proprietati sedative, a fost cautat, inca din a doua jumatate a secolului trecut, ca statiune climaterica. (Dr. Elena Berlescu, Dictionar enciclopedic medical de balneoclimatolo-gie, p. 165 ; Ed. Stiint. si encicl., Bucuresti, 1982.)

Pe malul sting al Moldovei, de la confluenta ei cu piriul Humor in amonte, pina in dreptul locurilor de la Piatra Pinului, se intinde o lunca fara prea multe si semnificative denivelari. Era numita, din vremuri vechi, PE SAIBA. Cele aproximativ 25 de hectare ale luncii erau folosite ca loc de pasune. Salcii, inalte si ramuroase, umbreau din loc in loc iarba saraca a luncii. Furtunile puternice — mai ales dezlantuite dinspre vest — au doborit cea mai mare parte a salciilor, iar viiturile riului — cu puterea apelor dezlantuite — au smuls stratul subtire de pamint fertil ce acoperea prundisurile si nisipurile aluviale, facind de nefolosit o insemnata parte din pasunea SAIBEI.

Citiva edili din ultimele decenii s-au straduit sa gaseasca solutii prin care sa se puna stavila procesului de degradare continua a acestui teren. (E vorba de primarii Lupu Gheorghe (1956—1958) si mai ales, de indiguire, realizate atit pe malurile Moldovei cit si pe cele ale Humorului", n-au rezistat insa inundatiilor din anii 1971, 1972 si 1973, fiind distruse aproape in intregime.

In anii urmatori (primar fiind Petru Taranu — 1972—1981), s-au gasit solutii mai potrivite, si mai economice totodata, pentru recuperarea terenului de pe Saiba. Malul sting al Moldovei a fost durabil consolidat, folosindu-se arocament cu volum si greutate mare.

Odata cu "reinsufletirea" floristica a zonei s-a realizat sistematizarea ei dupa planuri de arhitectura peisagistica judicios intocmite. Au fost. create alei, iar spatiul dintre ele reacoperit, in prealabil, cu un strat de pamint fertil, a fost plantat cu arbori si arbusti — in numar de peste 100.000. Gasim aici aproape 500 de specii de arbori si arbusti, printre care si specii exotice considerate — unele dintre ele — monumente ale naturii.

Astfel, printr-o munca staruitoare si competenta — desfasurata timp de peste opt ani — s-au pus bazele unui valoros PARC DENDROLOGIC, inclus si el, acum, in cele 250 ha din preajma Pietrei Pinului, considerate REZERVATIE de INTERES STIINTIFIC. (Petru Taranu, Georgeta Taranu, Complexul dendrologic si turistico-sportiv „Lunca Moldovei" din orasul Gura-Humorului, in Studii si comunicari de ocrotirea naturii, editat de Cons. judetean de Ocrotirea naturii Suceava, 1981, V, p. 456—470.)

In partea sud-estica a parcului dendrologic a fost amenajat un modern complex sportiv cu o serie de terenuri pentru practicarea diverselor ramuri ale sportului. Astfel, fosta SAIBA s-a transformat, sub ochii nostri, intr-o binefacatoare ZONA de AGREMENT ce se bucura astazi de pretuirea unanima a localnicilor si vizitatorilor straini.

© Gura Humorului 2005-2013 Toate drepturile rezervate!
Site realizat de Adpedia.ro
Site găzduit de MXHOST.ro